Zile de toamna.

Trece intr-o secunda…si se lasa asteptata secole.  Ne mangaie cu razele ei de soare si cu finetea nisipului iar apoi ne lasa prada ploii si gerului.  E nedreapta si egoista. Sta prea putin la noi! Ne bucura cu prezenta ei trei luni, ca in final sa dispara dintr-o data si sa se lase asteptata alte noua.

Ne insala cu caldura si tandrete, ne face sa zambim, ne trimite la mare!  Ne minte frumos ca ramane mai mult anul asta. Dar septembrie apare si ne fura fericirea.

Si vine toamna, cu frunzele frumos colorate cazute pe asfalt. Ne aduce ploi si vreme urata, vant si haine mult prea groase.

Stii…

Stii lacatul ala la care nu ai cheie? Eu sunt. M-ai cumparat fara cheie si te-ai gandit ca asa sunt eu din fabricatie.

Stii chitara aia la care nu canti niciodata? Eu sunt. Mi-ai rupt vreo doua-trei corzi si te-ai gandit ca dau bine la tine in brate.

Stii… nu-mi amintesc sa fi dansat vreodata impreuna.

Nu vreau.

Nu e bine, nici rau. E asa cum a ajuns sa fie. Timpul ma grabeste mereu, dar tu nu ma misca, nu ma pune sa privesc inainte sau inapoi, nu ma impinge de la spate si nu ma lua de mana. Lasa-ma aici, unde sunt acum. Ceasul imi ticaie stresant pe creier si eu vreau sa dorm cat pentru 10 ani. Vreau sa visez pana cred ca e realitate. Gandul meu e ca vantul si eu vreau sa bata sus, sus, aproape de cer, de pasari, de nori. Vreau sa zboare pana unde incepe marea si pana unde se termina.

Nu ma intreba de vreme, de planuri, de ce fac sau ce simt. De fapt, nu ma pune sa vorbesc. Chiar daca o sa spun ceva, nu o sa spun nimic. O sa stau asa si o sa ma prefac ca nu astept nimic. O sa ignor grijile. O sa ma intorc cu spatele cand vad ca lucrurile nu merg asa cum vreau eu. O sa topai cand mi-e frica, o sa cant tare cand nu am chef si o sa dansez cand o sa fiu miscata de o oarecare intamplare.

Surpriza o sa fie pentru toata lumea, cand o sa uit de ce am hotarat sa fac asa.