Cismigiu & Comp.

- Ma, asta care a-ncremenit pe banca, in fata liceului, intr-o pozitie contemplativa si pitoreasca, nu e Bajenaru?

- Desteapta-te, Griguta, din somnul cel de moarte, in care te-adancira atatea amintiri!

Am tresarit ca dintr-un vis placut, intr-o dimineata de primavara timpurie.

- Nicu si Costache?! Ce faceti, ma? Vesnic nedespartiti… Oreste si Pylade!

- Ce facem noi?! Ce faci tu, Tyrtheu?! Hai, ca intarziem si n-ar fi frumos tocmai astazi!

-De chiulit, in niciun caz n-aveam de gand sa chiulesc azi, desi azi noapte am visat ca sunt din nou in clasa a VII-a, ca m-asculta Aurel Dinu la franceza si nu stiam nimica!…

- Astepti pe cineva?

- Pe cine sa astept? Pe voi, sau pe alti ca voi! Astazi am sosit la liceu mai devreme ca niciodata in cariera mea de licean si am mai stat cateva minute sa-mi desfasor gandurile pe banca asta din fata scolii…

- Hai sa mergem, ca s-or fi strans baietii! E sase fara zece!

- Sa mergem!

A trebuit sa iesim din Cismigiu, sa ocolim liceul si sa intram pe poarta principala din bulevard, ca portile, care dadeau odinioara in gradina ce facea una cu “Lazar”-ul, erau acum inchise.

Ne-a intampinat tot nea Constantin, intendentul liceului. Neschimbat, ca acum douazeci de ani.

- Sa traiti! Poftiti sus, in aripa dreapta dinspre Cismigiu!

- Mai tii minte, nea Constantine, cand ne inchideai poarta si nu puteam sa chiulim din pricina dumitale?

- Tiu, da’ ce era sa fac, daca asa era ordinul onor-directiunii?!

Am dat mana cu el, nu fara emotie…

Liceul la fel de curat si de frumos, ca si atunci.

Pe pereti aceleasi tablouri istorice sau stiintifice, aceleasi harti frumos colorate, pastrate parca neatinse, in ciuda atator si atator evenimente istorice.

Clasa a VIII-a moderna

Aici!…

- Hai, ma, indrazneste!

- Intra tu intai; dar fa-ti o intrare demna de un dascal.

- Sa-ncerc, dar greu! Nu mai am sufletul de alta data, si-apoi lipsesc atatia dintre noi!…

Am deschis larg usa:

- Ce-nseamna zgomotul acesta infernal? Toata lumea in banci! Asa se asteapta un profesor?

Din clasa amutita o clipa, izbucnira strigate in cor:

- Aaaa… Hai ma, i ntrati mai repede, ca de cand v-asteptam!

Doamne, cum s-au schimbat baietii!… Unde sunt siluetele atat de frumos imbracate pe vremuri cu tunicile lor bleumarin?… Unde este parul lor bogat de odinioara?… Unde, stralucirea ochilor, plini de voiciune, de alta data?

- Stati jos si asezati-va in banci, asa cum eram in clasa a VIII-a!

- Cat e ceasul?

- Sase! Trebuie sa soseasca dintr-un moment in altul si corpul didactic!

- Ma…, mie mi-e dor de Barosanul!

- Cui nu-i e dor de el? Tot timpul m-am gandit cu nostalgie la orele lui.

- Dar, in definitiv, de ce n-am proceda noi ca pe vremea cand eram elevi? Dragule, ia du-te tu in capul scarii si da-ne de veste cand vin profesorii, ca sa ne gaseasca…

- Cum sa ne gaseasca, ma? riposta Dragu. Sa ne gaseasca asa cum nu ne-au gasit niciodata?! N-ar avea niciun farmec!

- Adevarat!

Se formasera indata grupe, dupa prieteniile de acum douazeci de ani! Discutii aprinse, vesti noi, marturisiri si glume.

- Ce-ai mai facut? Ce facultate ai urmat? cu ce te ocupi? Te-ai insurat? Cati copii ai?

Dupa douazeci de ani de la terminarea liceului! Cate nu se-ntamplasera in acest timp?!

Ca niste veritabili muschetari care, in loc de muschete, ne-narmaseram cu condeie, eram stransi aci, dupa douazeci de ani de lupta apriga cu viata, in care timp de-abia avuseseram ragaz sa ne dam seama ca anii cei mai frumosi si mai usori ai nostri de pana atunci se scursesera in cei opt ani de liceu.

- La ce te gandasti, Bajenarule, de-ai tacut asa, ca pe vremuri nu mai puteam sa scoatem o vorba de gura ta?

*

Un rapait uniform de picioare trantite pe podele saluta intrarea profesorilor in clasa!

Barosanul, Atila, Dinu, Radian, Stoicescu, Tudor!

Barosanul are in mana catalogul clasei a VIII-a moderna de-acum douazeci de ani. Se suie pe catreda; iar ceilalti profesori se aseaza pe scaunele dinainte pregatite.

Vadit emotionat, in timp ce se lasa greoi pe scaun, Barosanul ne face semn cu mana si spune surazand:

- Stati jos, va rog!

Apoi, in gluma, se adreseaza lui Ciurea-Stapanul:

- Costache, de ce nu-mi dai absentii?

- Lipsesc cam multi, domnule diriginte! Mai bine faceti dumneavostra apelul!

-…Sper ca lipsesc pentru motive binecuvantate… saa nu aflu cumva ca a chiulit vreunul, ca-l elimin pe… douazeci de ani!

Tacticos ridica usor coperta cartonata a catalogului:

- Va rog… sa spuneti la fiecare elev… sau mai bine zis, la fiecare fost elev, ce profesie are sau ce stiti despre el in legatura cu aceasta…

Si incepe apelul:

- Azimioara Ion!

- Prezent. Avocat.

- Boroianu Ion.

- Prezent. Tot avocat.

Si numele elevilor de-acum douazeci de ani incepura sa se perinde, aducandu-ne in minte pe flacaii de-odinioara, pe care cu greu ii puteam recunoaste in barbatii maturi ce se ridicau sa raspunda la apel…

- Ciurea Constantin.

- Prezent…, doctor in medicina si chimie. Conferentiar universitar…

Deci Stapanul isi atinsese tinta: cariera universitare…

- Constantinescu Theodor. (Chiorul)

- Absent…

- Ce e cu el? intreaba Barosanul, luandu-si un aer de prefacuta severitate.

- E pe undeva prin Basarabia,… capitan de cavalerie…, a fost grav ranit la Dalnic…, s-a facut sanatos, dar n-a putut sa vina.

- Copoiu Matei.

- Absent. Mosier, n-a putut veni din cauza semanaturilor de toamna.

Dragu Henry.

- Aici. Avocat!

Pe buzele tuturor a inflorit un zambet inposibil de stapanit. Ne-am amintit de Dragu, care de cate ori se facea apelul, raspundea “Aicisea”, “Prezinte”, “Acilea”, “De fata”; niciodata “Prezent” sau “Aici”! Dar de asta data nu mai era cazul de glume.

Apelul continua:

- Moscu V Ion.

- Absent. Tot avocat, Mort, acum cinci ani, in urma unei operatii.

O clipa de liniste dureroasa. Niciun comentariu; parca n-a mai respirat nimeni in aceasta clipa. Moscu murise! Nu ne venea sa credem…

- Popescu Bajenaru Grigore.

- Prezent. Profesor de Romana.

Toti profesorii incep sa zambeasca. Barosanul se-ntrerupse o clipa:

- Mi se pare ca dintre toti colegii tai, tu singur ti-ai ales aceasta spinoasa cariera, Tyrtheu!?

- Da, domnule diriginte, m-a atras mai mult decat oricare alta, in ciuda nazdravaniilor de pe timpul cand eram elev!

_ Multumesc, stai jos…!

- Scully Gheorghe.

- Absent. Capitan de cavalerie, mort in razboi.

- Tebeica Stefan.

- Absent. Capitan de cavalerie, mort in razboi.

- Vintilescu Constantin.

- Prezent. Capitan de infanterie.

………………………………………………………………………………………………………………..

Apelul nominal s-a sfarsit! Barosanul isi scoate batista si-si tamponeaza fruntea inundata de sudoare; isi sterge apoi pe furis doua-trei lacrimi si spune incet, cu ton de mustrare parinteasca:

- Profesorii ar trebui sa se gandeasca intotdeauna nu numai la materia pe care o predau, ci si la viata de toate zilele a scolarului… Si aici, abia stapanand-usi emotia, intretaietor: Ar trebui sa se gandeasca intotdeauna ceva mai departe de catreda si de zidurile liceului… sa vada ca elevii de azi, mai buni sau mai slabi, sunt eroii de maine ai tarii acesteia, care, prin jertfa lor si-a altora ca ei, inving timpurile. Sa se gandeasca serios ca e bine sa stie omul si carte, dar si ca, atunci cand te cheama tara pe campul de onoare, ti se cere dragostea, avant si spirit de sacrificiu…

Sa le fie tarina usoara baietilor nostri care ne-au parasit atat de curand!…

Si acum, sa ne ridicam si sa pastram un moment de reculegere pentru cei disparuti, care vor fi vesnic in amintirea noastra, asa cum i-am cunoscut: plini de viata si fara de astampar… si sa ne limpezim gandurile privind spre Cismigiu care a fost pentru dumneavoastra, cred, ceea ce a fost pentru haiduci codrul.

*

Am plecat cel din urma din clasa. Am inchis usa incet-incet, ca si cand mi-ar fi fost teama sa nu-mi trezesc amintirile adormite, de acum douazeci de ani, care parca pluteau usor…, aidoma unor fantasme din vremuri de poveste…

Aurul rosu al amurgului poleia frunzele ce fosneau nostalgic, oglindindu-se in geamurile sclipitoare si murmurau parca infiorate de aceasta duioasa despartire, cel mai trist bun ramas!